luni, 10 ianuarie 2011

Cercetătorii francezi şi americani fac un pas important în lupta împotriva maladiei Alzheimer

Un grup de cercetători francezi şi americani au anunţat joi (6 ianuarie 2011) publicarea unei descoperiri privind receptorii celulelor nervoase din creierul uman, ceea ce deschide noi perspective terapeutice pentru anumite maladii precum Alzheimer, relatează cotidianul francez Le Monde.

Această descoperire se referă la ‘mijloacele chimice’ pentru ‘modificarea localizării receptorilor pentru glutamat’, modificări care apar ‘în unele patologii ale creierului precum maladiile Alzheimer şi Huntington’, a explicat pentru AFP Daniel Choquet, directorul Institutului Interdisciplinar pentru Neuroştiinţe (IINS, care vizează integrarea fizicii, chimiei şi biologiei în serviciul neurobiologiei) din Bordeaux.

Receptorii pentru glutamat sunt esenţiali în transmiterea informaţiei între celulele nervoase şi ‘până acum nu exista niciun instrument pentru a modifica’ localizarea lor, a spus Daniel Choquet. ‘Prin munca noastră, am înţeles cum sunt stabilizaţi receptorii’, a adăugat cercetătorul. Lucrările au fost realizate de IINS în colaborare cu Bordeaux Imaging Center (BIC, imagistică la scară nanoscopică) şi o echipă de chimişti de la Massachusetts Institute of Technology (MIT, Statele Unite ale Americii).

Publicat la 26 decembrie în Nature Chemical Biology, revistă ştiinţifică britanică de referinţă, descoperirea deschide ‘perspective terapeutice noi care s-ar putea concretiza peste 5 până la 10 ani’, a estimat Daniel Choquet. Potrivit acestuia, înţelegerea mecanismelor studiate permite abordarea ‘reversibilităţii’ procesului în cauză în anumite maladii ale creierului.
‘Molecula pe care am pus-o la punct imită ceea ce se petrece în bolile în care sunt probleme sinaptice’, a precizat omul de ştiinţă, care speră ca această ‘moleculă lider’ să poată conduce la o nouă generaţie de medicamente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu